DE CE NU AVEM AUTOSTRADA sau O METODA NOUA DE FURAT

Starea de anchilozare institutionala, coruptia generalizata, lipsa reactiei din partea societatii civile, toate astea – ca fenomene – nu pot genera situatii pozitive. Dimpotriva, genereaza noi metode de furat, unele mai evoluate, mai creative si mai sigure decat cele de pana acum.

Unul din cele 5 miliarde de motive pentru care nu avem inca autostrada pana la Arad, este urmatorul: furaciunile la contractele de descarcari de sarcini arheologice. Pe traseul autostrazii exista foarte multe situri istorice, care trebuie cercetate inaintea continuarii lucrarilor. Specialistii arheologi trebuie sa-si dea avizul pentru distrugerea iremediabila a acestora, inainte de recuperarea eventualelor date sau vestigii importante.

Bineinteles ca lucrarile se realizeaza in baza unor contracte, care implica bani. Multi bani. Ghici carui presedinte de Consiliu Judetean i-au sticlit ochii la auzul sumelor, de ordinul milioanelor de euro? Ghici care director de Muzeu Banatean a facut lobby pe la minister în favoarea firmei recomandate de Brand-ul local? De fapt lucrurile nu sunt chiar noi, pentru ca cei de la Gauss, care au ratat contractul din motive de lacomie – au cerut 10 milioane de euro – nemultumiti, au inceput sa arunce cu rahat in toata lumea prin presa locala.

Partea de noutate consta in faptul ca, prin metode nestiute de nimeni, contractul a fost acordat unei firme din Constanta – Tomis nu-mai-stiu-cum. Lucrarile sunt deja intarziate, vor intarzia si mai mult, dar banii au inceput sa curga. Asta era important.

TIMIŞOARA – POL DE CREŞTERE A INCOMPETENŢEI

Intrebat cum vede viitorul Romaniei, Mircea Mihaies raspundea acum cativa ani ca singura solutie viabila pare a mai fi cea a unei interventii externe, dat fiind ca in istorie au mai existat precedente – aparitia casei regale, dinastia fanariotilor, etc. Previziunea era insa exprimata in termeni moderni şi pragmatici, Romania aflandu-se atunci la portile Uniunii Europene, iar prin gaura cheii se intrezareau posibilitatile nascatoare de sperante ale fondurilor, mecanismelor si institutiilor riguroase si serioase, in cel mai pur stil occidental. Atunci solutia parea simpla – nu trebuie decat sa punem in aplicare ceea ce ne invata altii.

Bineinteles ca lucrurile nu stau chiar asa. Sa vedem ce ne spune statistica – Primaria Timisoara nu a contractat pana in prezent niciun proiect pe fonduri nerambursabile. Nici macar unul. Zero. In conditiile in care, conform modului de structurare si accesare a resurselor puse la dispozitie de UE, Timisoara este declarat pol de crestere.

Foarte multe dintre termenele de depunere a cererilor de accesare au expirat deja, asa ca nu mai exista nici scuza ca „…avem in pregatire…”. Nu aveti nimic. Sunteti zero.

Specialistii nostri din Primaria Timisoara care ar fi trebuit sa prezinte niste proiecte sunt condusi haotic şi dictatorial de Aura Junie, model de incompetenta si parvenitism. Marile proiecte despre care se discuta la nivelul Direcţiei de Dezvoltare sunt pur si simplu aiuristice – transformarea si reabilitarea centrului orasului si reabilitarea malurilor canalului Bega. Imi asum rolul de reprezentant al timisorenilor şi va transmit direct – NU AVEM NEVOIE. Avem nevoie de drumuri civilizate, de locuri de parcare, de siguranta si curatenie.

Proiectele alea aiuristice nu sunt totusi intamplatoare, daca intereseaza pe cineva. Incompetenta specific romaneasca este intotdeauna completata de o doza sanatoasa de coruptie. Proiectul de reabilitare a centrului orasului, Corso, presupune ca Primaria sa cumpere borcanul de sticla construit ilegal cu avizul institutiei, bineinteles. Ciuhandu, Junie, Miut, Cojocari, se pare ca sunt foarte darnici – după ce au acordat avizul de constructie catre ART SRL, au fost de acord si cu vanzarea spatiului. Astfel ca o parte din centrul orasului apartine domnului Azgur, care pana sa obtina ce si-a dorit a schimbat cateva partide. Acum este, bineinteles, portocaliu. Deci, pentru a putea fi pus in aplicare proiectul (de care nu are nimeni nevoie) de reabilitare a centrului orasului, trebuie ca Primaria sa cumpere un spatiu pe care tot ea l-a vandut.

Asta este o practica europeana, nu-i aşa?